Ateliere P4FS Make Smart Financial Plans
Abilitățile pentru viață joacă un rol fundamental în pregătirea tinerilor pentru liceu, facultate și carieră, dar mai ales pentru succesul personal.
Majoritatea cercetărilor efectuate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimele locuri la educație financiară în Europa și în lume.
Banii sunt un element util în construcția unui viitor pe măsura visurilor noastre, însă cât de bine știm să-i gestionăm?
Pentru cei care nu vor să-și lase viitorul la întâmplare, am creat experiențe educaționale axate pe consolidarea unui comportament productiv, care înlesnește crearea unor obiceiuri sănătoase pentru întreaga noastră viață.
Dacă dorim să luăm decizii mai bune cu privire la banii și resursele noastre, este limpede că avem nevoie de educație financiară. A devenit esențial să înțelegem cum se îmbină economia mondială, regională și națională, finanțele personale, conceptele financiare și planificarea pentru bunăstare și obținerea stabilității pe termen lung. Ne poate fi foarte greu să luăm decizii corecte cu privire la viitor dacă nu știm care ne sunt opțiunile. Există multe componente ale bogăției, iar banii sunt doar o parte din această imagine. Educația financiară ne ajută să vedem întreaga lume a finanțelor și economiei într-o lumină mai clară, astfel încât să putem face cele mai inspirate alegeri cu privire la obiectivele noastre viitoare.
Lipsa educației financiare a populației reprezintă, la rândul său, un obstacol în calea dezvoltării economiei.
Educația Financiară este acea educație care ne învață cum să câștigăm mai mulți bani și cum să ne gestionăm banii astfel încât să ne protejam de anumite riscuri, cum să avem grijă de situația noastră financiară, atât cea prezentă, cât și cea viitoare. Din păcate, majoritatea romanilor nu știe să economisească cu un scop precis și nu face diferența dintre nevoi și dorințe, iar dacă oamenii nu învață să-și gestioneze veniturile vor fi aproape permanent în situația în care “le scapă banii printre degete”.
Cu P4FS corectăm această hibă. Pentru că, nu-i așa? Cu toții am vrea să muncim cu drag nu doar ca să ne plătim rate, ci și ca să ne permitem un stil de viață adaptat nevoilor noastre. Să putem merge măcar o dată pe an într-o vacanță frumoasă, fară stresul că rămânem cu o gaură în buget și ne somează banca prin telefoane, mesaje sau mailuri care ne anunță că am întârziat cu plata.
Atelierele P4FS Make Smart Financial Plans sunt recomandate adulților 18-27 ani și 27+ ani
În atelierele P4FS Make Smart Financial Plans
Sprijinim românii să-și crească calitatea vieții sau să-și mențină nivelul de trai dorit, pe termen lung și foarte lung.
Ajutăm participanții să înțeleagă conceptul de dezvoltare și creștere a averii și să învețe să-și planifice viitorul.
Acompaniem participanții în identificarea obiectivelor lor financiare pe termen lung și le arătăm cum le-ar putea integra în planul lor financiar.
Oferim informații pertinente despre protecție, economisire și investiții pentru un viitor liniștit.
Arătăm oamenilor cum să navigheze cu succes lumea împrumuturilor, a creditelor bancare și a investițiilor.
Cu ajutorul unui set de materiale offline și online, participanții trec printr-un proces personal de educație financiară aplicată, structurat în 3 etape.
Altfel spus, cu scopul de a-și crea premize pentru independență financiară, participanții:
își analizează starea financiară actuală (valoarea netă personală și cash flow-ul),
își stabilesc obiective financiară și își identifică prioritățile și inițiativele financiare majore, pe termen lung,
își conturează propriul plan financiar și experimentează modul în care să lucreze cu bugetul, aprofundează informațiile cu privire la gestionarea planului de creditare și importanța scorului FICO, afla în ce fel planul investițional bine configurat poate contribui semnificativ la atingerea rezultatelor așteptate pe termen lung și la obținerea independenței financiare, de timpuriu.
Altfel spus, participanții trec prin experiențe educaționale care explorează conceptul de dezvoltare și creștere a averii; învață cum să-și planifice viitorul, mai asumat; exersează identificarea obiectivelor financiare pe termen lung și cum să le integreze în planul financiar propriu; exersează lucrul cu bugetul personal; aprofundează conceptul de dobândă compusă și importanța compunerii câștigului; înțeleg impactul inflației și deflației asupra bugetului personal; descoperă noi modalități de remodelare a comportamentului financiar din perspectiva economisirii, protecției și securității financiare.
Totodată, participanții află modalități de a-și gestiona riscul financiar; aprofundează noțiunile referitoare la îndatorare și scorul de credit, precum și creării de premize pentru creditarea sănătoasă; anumite grupuri de participanți, ar putea explora instrumentele investiționale și învăța noțiuni referitoare la risc, volatilitate, diversificarea portofoliului etc.
În atelierele P4FS Make Smart Financial Plans, participanții...
Se familiarizează cu termenii și conceptele din lumea financiară
Află strategii de creștere a veniturilor și a averii personale
Află opțiuni referitoare la conceptul de acumulare a averii personale
Reflectează la modalități de economisire, cu un scop precis
Explorează conceptul de calcul a valorii în timp a banilor
Aprofundează importanța adoptării investițiilor în planul financiar și diversificarea riscului investițional
Își actualizează informațiile privind securitatea financiară și importanța asigurărilor
Aprofundează conceptul de plată a dobânzii pentru un credit, precum și diferența între dobânda simplă și compusă / dobândă fixă și variabilă
Conștientizează cum inflația sau deflația le afectează planurile financiare
Încep să gândească un plan propriu pentru (re)configurarea planului financiar personal, pe termen lung
Planifică modalități inteligente de a face față tentaților din lumea cumpărăturilor și consumerismului
Își reconfirmă nevoia constituirii unor fonduri de urgență, în baza sintagmei “Bani albi pentru zile negre”
Află tips and tricks, pentru a-și remodela comportamentul financiar într-unul productiv și sănătos
Practică o planificare financiară pentru întreaga viață.