Ateliere Play4FinanicalSkills Experți
Indiferent de activitatea pe care o realizam este nevoie de bani sau este nevoie sa administram bani.
Play4FinancialSkills Exploratori & Experți promovează interacțiunea și colaborarea între jucători
Jocul include o suită de carduri diferite: (1) carduri cu întrebări la care să răspundă, (2) carduri cu sfaturi și informații financiare utile, la care să reflecteze, (3) carduri cu studii de caz din realitatea cotidiană, pe care să le soluționeze, (4) carduri cu nevoi și dorințe potențiale, pe care să și le identifice, precum și (4) carduri cu instrumente financiare (protecție, economisire, asigurări, investiții etc.) disponibile în realitate.
Totodată, board game-ul conține o tablă de joc și un buzzer pentru echipă, precum și câte o planșă de joc (portofoliul personal - declarație de avere și buget personal) și câte un pion pentru fiecare participant.
În simulare, fiecare participant are câte 2 roluri: rol de facilitator al grupului în cadrul unei anumite runde, respectiv, rol activ în toate celelalte runde.
Fiecare participant intră în joc cu câte 100 Pendos (Pendo este moneda Play4FinancialSkills și este emisă de Banca Națională Choice; bancnotele Pendo au 1, 5, 10, 20, 50 și respectiv 100 unități monetare). În plus, fiecare participant începe jocul cu 50 Pendos disponibili într-un cont de economii al familiei, deschis la Banca Comercială Choice.
Jucătorii, în funcție de alegerile financiare din simulare, își pot îmbogăți sau subția bugetul cu bani Pendo. În joc, aceștia vor putea fi câștigați sau acumulați, dar și economisiți, investiți sau cheltuiți cu mai multă sau mai puțină înțelepciune.
Trăim într-o perioadă în care ar fi indicat să învățăm să avem grijă de noi, de banii pe care îi câștigăm și de viitorul nostru. De multe ori ne întindem la cheltuieli mai mult decât ne permitem, iar la sfârșit de lună rămânem cu zile din lună și nu cu bani. Dacă în fiecare lună cheltuim tot ce câștigăm, niciodată nu ne vom putea construi o stabilitate financiară și, indiferent cu cât ne vor crește veniturile vor crește și cheltuielile. Asta pentru că, de cele mai multe ori, nu facem diferența între nevoi și dorințe și ajungem să cheltuim excesiv pe mofturi sau chiar să achiziționăm prin credit lucruri pe care nu ni le permitem (vacanțe, telefoane, accesorii scumpe, mașini, imobile etc.).
La cursul Play4FinancialSkills (P4FS), participanții își vor reconfirma ideea că educația financiară este aplicabilă în aproape toate ariile vieții noastre.
Prin intermediul unei simulări și a unui set de materiale practice, participanții vor putea trece printr-o suită de experiențe educaționale profunde, de la reamintirea unor noțiuni financiare cunoscute, la înțelegerea cognitivă, dar și cum să încorporeze afectiv faptul că orice proces educațional cere timp și o investiției de durată a energiei personale și de grup.
Educația Financiară este acea educație care ne învață cum să câștigăm mai mulți bani și cum să ne gestionăm banii astfel încât să ne protejam de anumite riscuri, cum să avem grijă de situația noastră financiară, atât cea prezentă, cât și cea viitoare. Din păcate, majoritatea romanilor nu știe să economisească cu un scop precis și nu face diferența dintre nevoi și dorințe, iar dacă oamenii nu învață să-și gestioneze veniturile vor fi aproape permanent în situația în care “le scapă banii printre degete”.
Cu P4FS corectăm această hibă. Pentru că, nu-i așa? Cu toții am vrea să muncim cu drag nu doar ca să ne plătim rate, ci și ca să ne permitem un stil de viață adaptat nevoilor noastre. Să putem merge măcar o dată pe an într-o vacanță frumoasă, fară stresul că rămânem cu o gaură în buget și ne somează banca prin telefoane, mesaje sau mailuri care ne anunță că am întârziat cu plata.
După simulare, ne așteptăm ca participanții să reflecteze cu privire la obstacolele neprevăzute ce ar putea interveni în viața lor, precum și la intențiile pe care și le-ar putea stabili cu scopul de a-și reconfigura propriul plan financiar, pentru bunăstare pe întreaga perioadă a vieții.
Prin intermediul P4FS, participanții vor avea ocazia să reflecteze la starea personală actuală de sănătate financiară, să-și dorească să-și fixeze obiective îndrăznețe și să-și creeze premize pentru a începe să acționeze în vederea obținerii independenței financiare pe care și-o doresc, ghidați de un proces educațional bazat pe un comportament sănătos pus în practică imediat.
Atelierele P4FS Exploratori & Experți sunt recomandate tinerilor și adulților 18+ ani
În atelierele Play4FinancialSkills Adult
Sprijinim românii să-și crească calitatea vieții sau să-și mențină nivelul de trai dorit, pe termen lung și foarte lung.
Ajutăm participanții să înțeleagă conceptul de dezvoltare și creștere a averii și să învețe să-și planifice viitorul.
Acompaniem participanții în identificarea obiectivelor lor financiare pe termen lung și le arătăm cum le-ar putea integra în planul lor financiar.
Oferim informații pertinente despre protecție, economisire și investiții pentru un viitor liniștit.
Arătăm oamenilor cum să navigheze cu succes lumea împrumuturilor, a creditelor bancare și a investițiilor.
Atelierele P4FS
3-4 ore/atelier
nr. ateliere: va fi stabilit, în funcție de obiectivele și intențiile participanților
format livrare față în față și/sau online sau hybrid
25-30 participanți/atelier
În cadrul atelierelor Play4FinancialSkills, participanții...
Se familiarizează cu termenii din lumea financiară
Află strategii de creștere a veniturilor
Află opțiuni referitoare la conceptul de creștere și acumulare a averii personale
Reflectează la modalități de economisire, cu un scop precis
Înțeleg conceptul de calcul al valorii în timp a banilor
Aprofundează importanța adoptării investițiilor în planul financiar și a conceptului privind diversificarea riscului investițional
Se reconectează la informații privind securitatea financiară și importanța asigurărilor
Înțeleg conceptul de plată a dobânzii pentru un credit și diferența între dobânda simplă și compusă
Conștientizează cum inflația sau deflația le afectează planurile financiare
Încep să gândească un plan propriu pentru (re)configurarea planului financiar personal, pe termen lung
Planifică modalități inteligente de a face față tentaților din lumea cumpărăturilor și consumerismului
Își reconfirmă nevoia constituirii unor fonduri de urgență, în baza sintagmei “Bani albi pentru zile negre”
Află tips and tricks, pentru a-și remodela comportamentul financiar într-unul productiv
Practică o planificare financiară pentru întreaga viață.
Ce spun participanții adulți care au trecut prin experiența Play4FinancialSkills?
˝M-am bucurat foarte mult când am aflat despre aceasta oportunitate de Educație Financiară prin joc > Play4FinancialSkills oferită de cei de la Școală de Valori și de aceea, m-am înscris imediat la una din cele 2 sesiuni. Activitatea în sine a fost interactivă, am jucat în echipe și consider ca a fost și o oportunitate foarte buna de team bonding între colegi, din care am aflat informații utile referitoare la educația financiară și cum putem sa ne organizam mai eficient bugetul.
Trainerii și facilitatori de la Școala de Valori au fost foarte implicați în atelier, ne-au coordonat și ne-au răspuns la toate întrebările. Board game-ul Play4FinancialSkills este foarte bine conceput și are multe exemple și informații actuale care corelează cu viață reala.
Feedback-ul general primit din partea colegilor care au participat a fost unul foarte pozitiv, au văzut activitatea ca un bun prilej de a-și îmbunătății cunoștințele legate de educație financiară, economisire, investiții dar și de a interacționa fata în fata cu echipa.˝
Bianca Pascu, Service & Project Manager @ Montran Romania, participant în atelierul Play4FinancialSkills
Pentru înscrieri, vă rugăm să ne contactați la adresa educatiefinanciara@scoaladevalori.ro / Manager Proiect: Loredana Dinu, +40 (745) 295 753
Dacă dorești să-ți dezvolți propriile competențe financiare, poți să-și iei acasă Play4FinancialSkills
Play4FinancialSkills Exploratori & Experți
Acest board game este o simulare care oferă tinerilor 15+ ani experiențe educaționale și sfaturi financiare într-un mod accesibil, amuzant și provocator.
Acest tip de exercițiu îmbunătățește funcționarea creierului, pentru că stimulează gândirea logică, activează memoria și dezvoltă abilitatea de a anticipa deciziile coechipierilor. Totodată, dezvoltă răbdarea și capacitatea jucătorilor de a-și urmări scopurile.
Acest joc necesită o strategie clară, gândire deductivă și inductivă, este aplicabil în situații cotidiene și stimulează creativitatea participanților.
Bazat pe un set de reguli, Play4FinanicalSkills Adult, reduce stresul, provoacă amuzament și motivează jucătorii să imerseze în lumea auto-descoperirii, pentru câteva minute sau ore.
Dacă consideri că această soluție educațională este una valoroasă și intenționezi să sprijini educația tinerilor dezavantajați, poți investi încredere, siguranță sau bunăstare.
Tu alegi ce Investitor vrei să fii!
Ce primești dacă investești?
Donezi 1.050 RON și primești board game Play4FinancialSkills Junior + Certificat de Investitor Încredere (65 acțiuni)
Donezi 1.250 RON și primești board game Play4FinancialSkills Junior + Certificat de Investitor Siguranță (85 acțiuni)
Donezi 1.450 RON și primești board game Play4FinancialSkills Junior + Certificat de Investitor Bunăstare (105 acțiuni)
Ce înseamnă să fii Investitor în Educație?
Poți vedea, aici: Școala Bunătății
În funcție de donația pe care o vei face, ca viitor posesor al Play4FinancialSkills Adult vei deveni Investitor în Educație @ Școala Bunătății.
Abilitățile pentru viață joacă un rol fundamental în pregătirea tinerilor pentru liceu, facultate și carieră, dar mai ales pentru succesul personal.
Ce facem noi cu investiția ta?
Cu ajutorul donației tale, a celorlalți donatori, precum și cu contribuția sponsorilor, ne-am propus ca până la finalul anului 2023 să ajungem la aproximativ 1.200 de copii din gimnaziu, din Județele Dâmbovița, Constanța, Tulcea și Vaslui.
Cum valorificăm investiția ta?
Așadar, cu ajutorul tău, tineri cu vârsta 15-18 ani din cele 4 comunități vor putea participa în programul EduFin4Life @ Școala de Valori în 2023.
Investești încredere și 1 elev va fi înscris în programul nostru.
Investești siguranță și 2 elevi vor fi înscriși în programul nostru.
Investești bunăstare și 3 elevii vor fi înscriși în programul nostru.